banner final

Review: 15 | 16 | 17 aprilie




















Joi, 17 aprilie,
s-au stabilit clienţii pentru echipele finaliste.


Marţi
a avut loc un "laborator de disecţie" (deşi am asistat la mai multă prezentare decât disecţie propriu-zisă) însufleţit, pentru mine cel puţin, de domnul Sorin Psatta. Tare mi-a plăcut când ne-a spus că povestea din primul spot radio pentru CNA era chiar relatarea unei scene din Ôdishon. Ei, da! Ăsta da om tânăr.

Miercuri urma să se discute despre Drumurile care duc în comunicare. Surpriza neplăcută: nu a venit d-l Andrei Cohn, aşa cum era anunţat. Eu, unul, de aceea venisem. Pentru că anul trecut am fost foarte impresionat de prezentarea dumnealui. Surpriza plăcută: a venit Ţugu.
Miercuri, precum şi la conferinţa de marţi, am avut senzaţia că nu mă aflu unde trebuie. Îmi părea rău cumva pentru invitaţi că trebuia să răspundă la întrebări precum "ăăăh, deci artu' se ocupă de scrisul textului, iar copy-u' de ce se vede, de imagine, nu?".
Adică, mă gândeam că din moment ce eram acolo, aveam cu toţii un fundament (o placă turnantă) de cunoştinţe peste care să urmeze să fie adăugate nişte tips&tricks sau hotkeys direct din gura în care s-ar afla o asemenea informaţie. Dar cred că am greşit eu. În fond, toată lumea era acolo să înveţe - un melanj eterogen de capete curioase.

Astăzi, joi, s-au tras brief-urile. Clientul nostru: ABN AMRO. Produs: Cardul Perfect Fun. După aceasta, au urmat un Q&A instructiv cu Răzvan Mătăşel şi Andrei Cohn (a venit, a venit). Cuvintele de ordine au fost: simplificare, lucruri interesante, relevanţă şi... vioiciune.
Cumva, toată lumea are ceva acum împotriva faptului că puştimea, advertising wannabes, foloseşte jargonul misiei. "Ce-i cu atât POSM, horeca, Brand Flavour şi alde astea? Abia aţi ieşit din găoace."
Mie nu mi se pare nimic în neregulă cu împrumutarea jargonului atât timp cât NU îl foloseşti deşi nu înţelegi ce înseamnă. Şi mai ales, atât timp cât NU faci asta pentru a ascunde lipsa unei idei, aşa cum spunea Răzvan Mătăşel. În rest, folosiţi englezisme cât cuprinde! Pentru că "faza cu inocenţa vârstei" nu prea ţine. Şi să vii să susţii chestia asta înseamnă că nu îţi cunoşti prea bine ascultătorii.
Nu spun că e bine sau nu că tinerii se maturizează mai repede în zilele noastre, dar asta e o certitudine. Nu spun că e bine sau nu că asta se întâmplă şi prin imitarea comportamentului celor mai în vârstă şi mai de succes, dar aşa se întâmplă.

Până aici cu partea glamorous a Olimpiadelor. Începe munca.

 

2 Responses to Review: 15 | 16 | 17 aprilie

  1. Laura-Elena Culita Says:
    Sorin, acum depinde cine pe cine :P
  2. Just Blank Says:
    Este "to be continued" =)